Mă sună nea Mitică, patronul unui restaurant din București cu care colaboram ocazional:
— Cipriane, tată, nu mă lăsa! Am o petrecere la restaurant, 40 de ani de la terminarea facultății. Începe la 13… hai că ai timp, ia-ți alea și vino aici. Fără lumini, că nu e buget.
— Bine, nea Mitică, hai că vin.
Pregătesc aparatura, mă aranjez puțin și ajung cam cu o oră înainte de începerea petrecerii. Montez pe repede înainte sunetul și pupitrul meu, fac o probă de sunet, apoi îmi iau o cafea și mă pun pe așteptat.
Trei mese a câte 10 persoane, pe partea dreaptă a restaurantului, cu aranjamente, fructe, tot ce trebuie. În stânga, restul de mese, normale… fără aranjamente, fără nimic. În mintea mea, aș fi aranjat altfel sala, dar na… fiecare cu ale lui.
Încep să apară invitații, care, spre surprinderea mea, se duc în partea STÂNGĂ, la mesele “normale”. Oameni în vârstă, 40 de ani de la terminarea facultății… ăștia sunt, îmi zic. Muzică ambientală în surdină și așteptam să văd dacă vine cineva dintre ei să vorbească cu mine sau trebuie să reperez eu organizatorul.
Nu trece mult și în sală intră un grup mai mare, printre care și un… preot! Cum mă gândeam eu că ce ciudat e să vii la petrecere în straie preoțești, apare o doamnă lângă mine, căreia o să-i spun Rodica (nu-mi amintesc numele):
— Bună ziua, eu sunt soția răposatului. Rodica mă cheamă.
— Sărut mâna, eu sunt Ciprian. Soția cui?
— Soția răposatului, a mortului, adică.
— Care mort, doamnă?
— Bărbată-miu, dom’ne! Căruia îi facem parastas acum.
Am rămas așa… câteva secunde, ca-n filmele cu proști.
— Doamnă, nu știu despre ce vorbiți, eu sunt aici să pun muzică la o petrecere.
— Aaa, păi, da. O să fie și petrecere.
— Cum adică o să fie și petrecere? Faceți petrecere de parastas?
— (Râzând) Eh, cum, dom’ne, să fac petrecere la parastas… cu toate că bărbată-miu a fost petrecăreț, tare mult i-a mai plăcut…! Ce voiam să vă spun: dvs. să vă vedeți de treabă cu muzica, cu petrecerea, nu ne băgați în seamă. Că ne-au spus de la restaurant că s-a produs o greșeală și s-au suprapus ambele evenimente: Parastasul cu petrecerea. Doar când sfințește părintele masa să opriți puțin muzica.
Între timp, apăruseră și invitații mei, de la petrecere. La fel de uimiți ca și mine de ce se întâmplă la câțiva metri de ei. A fost o experiență inedită, cu o adunătură de oameni care se distrau și ceilalți, la câțiva metri distanță, care își pomeneau mortul.
Una peste alta, nea Mitică, patronul, cred că m-a tras în piept: M-a plătit doar pentru petrecere, nu și pentru parastas.
#DjStories #Memories #aboutlastnight #BehindTheDecks #WeddingTales
